Până în 2013, Uniunea Europeană a încheiat așa-numitele acorduri de parteneriat în domeniul pescuitului pentru a pescui în apele țărilor terțe, în principal în Africa. În 2013, aceste acorduri au fost redenumite “Acorduri de parteneriat pentru pescuit durabil” (SFPA). Aceste SFPA s-au axat pe durabilitate, colectarea datelor științifice și “guvernanță”, înlocuind acordurile anterioare bazate pe acces. Datorită condiționalității asociate acestor acorduri, un număr tot mai mare de negocieri – și, în consecință, chiar acordurile în sine – au fost suspendate. Siegbert Droese, deputat AfD în Parlamentul European, membru al Comisiei pentru pescuit (PECH), a declarat:
“Din ce în ce mai multe acorduri de parteneriat în domeniul pescuitului (SFPA) devin inactive deoarece negocierile dintre UE și țările sale partenere au ajuns într-un impas. În prezent, există nouă SFPA-uri suspendate. Motivul: țările partenere ale UE nu mai sunt obligate să accepte ceea ce le oferă UE. Ele pot acorda licențe flotelor asiatice sau își pot extinde propriile capacități. Și cum a răspuns UE la această provocare? Cu planuri pentru acorduri SFPA presupus îmbunătățite, care includ reglementări de mediu și mai stricte, cerințe birocratice și mai numeroase și un accent și mai mare pe așa-numita diplomație oceanică globală. Gândiți-vă, de exemplu, la proiectele-pilot privind integrarea perspectivei de gen în sectorul pescuitului din Gambia. Este de la sine înțeles că multe țări preferă abordarea mai directă adoptată de China. Acordurile comerciale ale Chinei se încheie rapid, sunt mai puțin complicate și oferă compensații mai mari pentru resurse. Este timpul ca UE să înlocuiască regimul său arogant de colonialism al valorilor cu acorduri comerciale echitabile!”
